Magistrații de la Curtea de Apel București vor judeca vineri primul termen al apelului din dosarul Colectiv în care Tribunalul București a emis pedepse pentru fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din primărie, patronii clubului, doi pompieri, pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii. Președintele Asociației Colectiv, Eugen Iancu, a vorbit, în cadrul emisiunii GÂNDUL LIVE, despre acest caz.
Au trecut cinci ani de zile și vedem cum justiția se mișcă foarte, foarte greu. Dacă ne uităm în acești cinci ani nu aș zice că s-au făcut prea multe expertize. Vis-a-vis de patroni, trebuie și ei să își găsescă părți vulnerabile în apărarea lor. Și da, au dreptate, statul a grești enorm, dar asta nu înseamnă că sunt nevinovați. Ei au partea lor de vină pentru că în acea seară nu s-a găsit măcar un extintor funcțional, iar asta este vina lor, nu a altora”, a declarat Eugen Iancu.
„Mă întorc la ceea ce susțin eu de cinci ani: accidente se pot întâmpla, dar ce facem după? Noi în cinci ani nu am făcut nimic. S-a dat doar o ordonanță prin care se punea un afiș pe orice local că intri pe răspunderea ta. Nu ai nicio asigurare. Deci? Ce face statul pentru noi? Pentru ce plătim taxe și impozite? Primăriile nu au schimbat nimic, vedem că au început școlile, dar sunt în continuare fără autorizație de securitate la incendiu. Cluburile, în orice colț al țării, cel puțin 90% sunt fără autorizații, deci ne putem aștepta la un nou eveniment neplăcut oricând. Asta face statul pentru noi”, mai spune el.
„În toate înregistările, dacă aveți răbdarea să le urmăriți pe toate o să vedeți câtă minciună s-a spus atunci, cum secretarii noștri de stat și miniștrii noștri mințeau în cel mai josnic mod, ei habar nu aveau ce au de făcut. Au greșit că au căutat să se acopere prin minciună, lucruri care se perpetuează, le vedem și acum. Se paseasă responsabilitatea de la stat către oricine, iar aici dau vina pe o altă parte din stat: pe justiție. Justiția ar trebui să acționeze, să fie independentă, să nu țină cont de funcție sau de nume”, a mai spus Eugen Iancu, la GÂNDUL LIVE.
El crede că toți cei vinovați vor plăti la un moment dat.
Pe 16 decembrie 2019, Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.
Cei trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – au primit câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
Daniela Niţă – patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists – a fost condamnată la 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. În acelaşi dosar, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au primit 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani. De asemenea, Cristian Niţă, director al firmei de artificii, a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.
George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi la câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.
Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie, a primit 8 ani de închisoare, Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior – 7 ani, Ramona Sandra Moţoc, referent superior – 3 ani de închisoare cu suspendare. În cazul Ramonei Moţoc, instanţa a dispus prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.